Google a lansat propriul serviciu de Inteligență Artificială – Unde poate fi accesat

0
71

Pentru a ţine pasul cu Microsoft, Google s-a grăbit să facă disponibil chatbot-ul Bard, la care au acum acces un număr limitat de utilizatori. 

Un număr redus de oameni din Statele Unite şi Marea Britanie au primit acces la Bard, chatbot-ul pe care Google se pregăteşte să-l lanseze ca răspuns la cel implementat deja de Microsoft în motorul de căutare Bing. Chatbot-ul funcționează la adresa bard.google.com, dar nu este încă disponibil în România.

Bard este descris de oficialii Google drept un experiment aflat la început, care nu reprezintă un înlocuitor pentru motorul de căutare al companiei, ci, mai degrabă, o completare a acestuia. 

Felul în care Google vorbeşte despre propriul chatbot pare să fie modul gigantului american de a-şi limita încă de la început responsabilitatea pentru viitoarele posibile izbucniri şi informaţii false pe care Bard le-ar putea genera.

Este greu de făcut în acest moment o comparaţie cu Bing, ţinând cont că Bard nu are încă mulţi utilizatori şi nu a apucat să răspundă la multe întrebări. Cei care au apucat să-l testeze spun că Bard răspunde mai rapid la întrebări, dar Google a impus mai multe limitări, chatbot-ul având mai puţină libertate de răspuns.

Google a devenit mai precaut în ceea ce priveşte chatbot Bard, după ce, în urma unei informaţii false strecurate chiar în materialele de promovare, acţiunile companiei au scăzut, ştergând 100 de miliarde de dolari din capitalizarea acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.