Criză în Irak – Cel puțin 15 persoane au murit după ce șapte obuze au căzut în Zona Verde din Bagdad

0
74

Cel puţin 15 susţinători ai liderului şiit Moqtada Sadr au fost ucişi luni în Zona Verde din Bagdad, teatrul unor violenţe de la anunţarea de către liderul şiit a „retragerii sale definitive” din politică, potrivit unui nou bilanţ furnizat de surse medicale, relatează AFP.

 
 

Aproximativ 350 de manifestanţi au fost, de asemenea, răniţi – unii împuşcaţi, alţii prin inhalarea de gaze lacrimogene – în haosul care a zguduit Zona Verde, un perimetru ultrasecurizat din centrul capitalei irakiene, unde se află instituţii guvernamentale şi ambasade.

Lider deopotrivă influent şi imprevizibil, Moqtada al-Sadr şi-a anunţat luni ”retragerea definitivă” din politică. Acest cleric este o personalitate ce poate atât să agraveze criza cât şi să scoată ţara din impas, întrucât aura sa politică şi religioasă are o puternică influenţă asupra comunităţii şiite, majoritară în Irak.

 

Cel puţin şapte obuze au căzut luni seară în Zona Verde din Bagdad în plin haos de la anunţarea de către liderul şiit irakian Moqtada Sadr a „retragerii sale definitive” din politică, a anunţat o sursă de securitate, relatează AFP.

De asemenea, nu se cunoaşte grupul sau facţiunea care se află la originea atacurilor. Irakul a decretat luni interdicţie de circulaţie la nivel naţional, în timp ce schimburi de focuri s-au soldat cu doi morţi în Zona Verde din Bagdad cuprinsă de haos după ce liderul şiit Moqtada al-Sadr şi-a anunţat ”retragerea definitivă” din politică şi susţinătorii săi au luat cu asalt acest complex fortificat ce găzduieşte sedii ale autorităţilor statului şi ambasade.

 

Lider deopotrivă influent şi imprevizibil, Moqtada al-Sadr şi-a anunţat luni ”retragerea definitivă” din politică. Acest cleric este o personalitate ce poate atât să agraveze criza cât şi să scoată ţara din impas, întrucât aura sa politică şi religioasă are o puternică influenţă asupra comunităţii şiite, majoritară în Irak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.