Astăzi se împlinesc șase luni de la izbucnirea războiului în Ucraina. Un război care a dus la moartea a zeci de mii de oameni, iar supraviețuitorii au fost nevoiți să își părăsească locuințele și să fugă din calea bombardamentelor. În urma lor a rămas doar scrum. Zeci de orașe au fost distruse în totalitate.
În sunetul sirenelor s-au trezit pe 24 februarie locuitorii din Kiev. Sirenele urmau să anunțe începutul unui război sângeros. În regiunile Donețk și Lugansk se dădeau deja lupte grele între ucraineni și separatiștii proruși.
„Am luat decizia de a efectua o operațiune militară specială imediată. Scopul acestei operații este protecția concetățenilor care au fost, vreme de opt ani, victime ale abuzurilor și genocidului regimului șovin și neo-nazist de la Kiev”, anunța atunci Vladimir Putin. Operațiunea militară anunțată de Putin s-a dovedit a fi, însă, un adevărat măcel. Chiar din prima zi au fost bombardate grădinițe, spitale și blocuri în care se aflau civili. Atacurile au continuat și ziua următoare. Pe 25 februarie, Volodimir Zelenski se filmează pe străzile Kiev-ului, ca o dovadă a faptului că nu a fugit din țară. „Cetățenii noștri sunt aici și la fel și noi. Ne apărăm independența. Glorie apărătorilor noștri, atât bărbați, cât și femei. Glorie Ucrainei!”, anunța Zelenski. Mesajul președintelui Ucrainei le-a dat curaj cetățenilor, care au ieșit în stradă să lupte, cu mâinile goale, cu armata rusă.
La două zile de la începutul conflictului, Uniunea Europeană adoptă primul pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Factura e plătită inclusiv de Occident. Rusia a amenințat că va tăia gazul Europei și așa a și făcut pentru câteva țări. În lunile ce urmează tot mai multe orașe sunt distruse. Din dronă se vede cum din blocuri întregi de locuințe a rămas doar scrumul.