ROCK THE CITY 2022 – reguli de acces festival. Kiss, Whitesnake, Powerwolf

0
71

Festivalul ROCK THE CITY revine în atenţia publicului pe data de 16 iulie, 2022, cu două titulaturi legendare ale scenei rock mondiale: KISS si WHITESNAKE, ambele formatii aflate în turneul lor de adio. În deschidere, nemţii de la Powerwolf.

Festivalul va avea loc în parcarea A din complexul Romexpo, evenimentul fiind prezentat de East European Production, D&D East Entertainment si Marcel Avram!

Rugăm toti spectatorii să vina din timp pentru a nu aglomera excesiv canalele de acces si pentru a nu pierde inceputul concertului!

Imagine

La intrarea in locație, toți participanții vor fi controlati de către agenții de securitate.

Accesul cu alimente și băuturi din afara locației nu este permis. Vor fi suficiente puncte de vânzare în perimetrul locatiei de la care se vor  putea achiziționa băuturi răcoritoare și gustări.

Accesul în spațiul concertului va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind  rugaţi să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.

Din cauza zgomotului foarte puternic produs în cadrul evenimentelor de acest tip, organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor sub 7 ani.

Organizatorii avertizează participanții că spectacolele includ puternice efecte de lumină, care ar putea dăuna copiilor, gravidelor sau persoanelor epileptice. Din același motiv, prezența copiilor sub 3 ani este strict interzisă.

Copiii care au vârste între 3 și 16 ani pot participa doar însoțiți de părinți, pe baza unui bilet valid cu pret intreg, iar peste 16 ani pot participa neinsotiti. În situația în care părintele alege să vină însoţit de copil, accesul acestuia se va putea face doar pe baza unui bilet valid, fără gratuitate sau reducere la achiziţionarea acestuia.

Este strict interzisă vânzarea sau cumpărărea invitaţiilor şi vânzarea sau cumpărarea biletelor la suprapreţ.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate că desfaşoară astfel de activităţi şi de a confisca invitaţiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora.

De asemenea, organizatorii roagă publicul să se adreseze echipei de securitate sau reprezentanţilor organizatorilor în cazul în care sesizează nereguli. Se recomandă cu fermitate achiziţionarea biletelor doar din punctele autorizate.

Este interzis accesul cu:

• droguri sau substante ilegale / interzise / periculoase / toxice / medicamente, cu excepția substanțelor necesare din motive medicale dovedite;
• racitoare sau lazi frigorifice;
• rucsacuri sau genti de dimensiuni mai mari de o coala de hartie A4;
• sticle (din sticla sau plastic – pet), conserve, doze;
• scaune pliabile, perne, copertine, corturi, gonflabile;
• mancare sau bauturi de orice fel – alcoolice sau nealcoolice – din afara incintei;
• arme de orice fel, catuse, cutite de orice fel, cuttere, bâte, buzdugane, spray-uri cu piper, spray-uri paralizante, bâte de basabell, răngi, bastoane;
• obiecte ascutite, obiecte care pot taia, obiecte periculoase de orice fel, foarfece, lame de ras, bijuterii ascutite sau taioase, lanțuri sau alte obiecte care pot reprezenta un pericol public;
• obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser), lumanari;
• echipament de inregistrare audio/video, selfie sticks, trepiede, monopiede etc;
• aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (Tip DSLR, tip Mirrorless, tip Leica, tip GoPro);
• Ipad-uri, tablete, laptopuri, drone;
• biciclete, trotinete, segway,
• obiecte care produc zgomot, fluiere, claxoane, goarne, instrumente, clopote, vuvuzele, dispozitive care produc sunete puternice electronic, mecanic sau manual;
• bannere, postere, de dimensiuni mai mari de A3, steaguri, pături, mingi;
• umbrele;
• artificii, fumigene, torțe, articole pirotehnice de orice fel, sprayuri, vopsele, obiecte sau lichide inflamabile;
• animale de companie;

Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Participarea la eveniment se face pe proprie raspundere, inclusiv cu privire la urmatoarele:

– persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efecte speciale sonore, vizuale și audio, reprezintă un risc, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile care le-ar putea suferi prin participarea la acest eveniment.

Pe durata evenimentului, spectatorii sunt rugați să își păstreze biletele pentru control.

Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face dar, dacă doresc să intre din nou, vor fi nevoite să-și cumpere alte bilete.

Pe intreaga perioada a evenimentului, organizatorul, partenerii organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia evenimentul in conditiile comunicate la acreditare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.