Cum se deosebeşte carnea de miel de cea de câine – Anunțul făcut de ANSVSA

0
74

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ne recomandă să cumpărăm carnea de miel numai din spaţiile sau unităţile înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. 

 

Carnea de miel sau de ied, precum şi organele provenind de la acestea trebuie să fie însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi să poarte marca de sănătate care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare ante-mortem, precum şi post-mortem, potrivit unui comunicat de presă al ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, carnea de miel poate fi uşor confundată cu cea de câine de către o persoană neavizată. De aceea, este important să analizăm particularităţile dinţilor.

 

„Ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, lipseşte dentiţia incisivă. Iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens, este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru“, potrivit ANSVSA.  „De asemenea, oaia are 5 vertebre sacrale (de la nivelul pelvisului), în timp de câinele are doar 3, iar osul sacrum (al bazinului) este lung la ovine, în timp ce al câinelui este scurt şi aproape pătrat.  Câinele are fibulă, osul mai subţire paralel cu tibia, iar mielul nu are acest os al gambei.  Ficatul de miel are 4 lobi, iar cel de câine are 6. ” Carnea de miel dezosată se deosebeşte de cea de câine prin mirosul înţepător de carne de oaie. „Grăsimea de miel este tare, uscată, sfărâmicioasă şi albă, în timp ce grăsimea câinelui este moale, untoasă, de culoare alb-cenuşie.”Carnea de miel este cu atât mai deschisă la culoare cu cât animalul este mai tânăr (roz-roşu). Carnea de câine este de culoarea roşu-închis.

Marius-Alexandru DUNCA, presedinte ANPC: ”Pentru siguranta si sanatatea dumneavoastra va rugam sa fiti extrem de vigilenti la achizitionarea produselor alimentare si sa urmariti cu atentie urmatoarele aspecte”:

 

Carnea de miel
 Cumparati numai din macelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate in piete;
 Carnea trebuie sa prezinte stampila sanitara-veterinara ;
 Carnea sa fie elastica si sa nu prezinte suprafata lipicioasa si urat mirositoare ;
 Carnea achizitionata se va transporta in conditii igienice, cat mai repede si se va depozita la temperaturi de refrigerare, respectiv 0 – 4 grade C.
Peste
 La cumparare verificati daca pestele proaspat prezinta urmatoarele modificari: solzi care se desprind usor, corpul acoperit cu mucus urat mirositor, branhii de culoare cenusie sau bruna – in aceste cazuri pestele este sigur alterat si poate prezenta un pericol pentru sanatatea dumneavoastra;
 Pestele proaspat trebuie pastrat si expus la comercializare in vase cu gheata, fiind partial acoperit de gheata.
Oua
 Evitati cumpararea oualor a caror coaja este crapata, murdara sau sparta;
 La spargere, ouale nu trebuie sa prezinte albusul tulbure sau amestecat cu galbenusul ;
 Verificati data durabilitatii minimale care este inscrisa pe ambalaj, in cazul oualor ambalate sau pe un afis impreuna cu alte informatii precum categoria de calitate, categoria de greutate, o mentiune a metodei de crestere etc.
Vopsea de oua
 Cumparati vopsea de oua numai din locuri autorizate;
 Urmariti incadrarea produsului in data durabilitatii minimale.
Atentie! La vopsirea oualor, nu utilizati vopsea pentru alte destinatii, precum cea tipografica sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta pericol pentru sanatate.
Produse de patiserie
 Cumparati produse numai din locuri autorizate;
 Spatiile de comercializare trebuie sa fie in permanenta curate si bine intretinute;
 Se va avea in vedere ca produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate in termen de 24 ore de la data fabricatiei (acestea fiind scutite de indicarea datei durabilitatii minimale);
Vin
 Cumparati produse numai din locuri autorizate;
 Nu va lasati “ademeniti” de vanzatorii din piete sau din alte locuri neautorizate care vand produsele in recipiente PET refolosite, care va ofera degustarea produselor prin intermediul dopurilor recipientelor pentru a dovedi “calitatea naturala” a produsului;
 Verificati etanseitatea recipientelor.
 
SFATURI PENTRU CONSUMATORI – cumparare carne
–      La cumpararea produselor din carne  acordati atentie deosebita la aspectul produsului, atat exterior, cat si in sectiune, daca este posibil;
–      Nu achizitionati produsele la care suprafata este mazguita, lipicioasa, deshidratata, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, consistenta nespecifica sortimentului, cu grasime acumulata sub membrana, aspect de vechi ;
–      Urmariti modul de etichetare al produselor din carne, nu cumparati produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie inscrierea, la locul de comercializare a datei durabilitatii minimale/ datei limita de consum si a ingredientelor alergene;
–      Refuzati produsele din carne pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
–      Refuzati produsele din carne pe care nu este inscrisa data durabilitatii minimale/ data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau depasita;
–      La cumpararea produselor alimentare si, implicit a produselor din carne, solicitati  si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
–      Nu cumparati produse din carne  din locuri neautorizate – comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala şi riscati să achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sănătatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.