7 medicamente, retrase din România

0
69

Deşi pe lista Agenției Europene se află 46 de medicamente folosite şi în România, doar şapte sunt vizate de retragere.

Șapte medicamente folosite în România, dintre care două sunt folosite de pacienți oncologici, ar urma să fie retrase de pe piață, potrivit Agenției Naționale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Suspendarea lor ar urma să aibă loc în contextul în care Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat ca peste 350 de astfel de produse ale unor companii europene să fie retrase, pentru că acestea au obținut rezultate neconforme atunci când au fost testate într-un laborator din India.

Cu toate acestea, Agenția a avertizat că unele dintre produsele recomandate pentru suspendare pot avea o importanţă critică din cauza lipsei de alternative în unele ţări. Prin urmare, pentru a nu afecta tratamentul pacienţilor, autorităţile naţionale vor putea amâna suspendarea acestor medicamente, pentru o perioadă de cel mult doi ani.

Deşi pe lista Agenției Europene se află 46 de medicamente folosite şi în România, doar şapte sunt vizate de retragerea din țară.

Situația va fi analizată de o comisie de specialiști

Potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale de profil, Răzvan Prisada, o comisie de specialişti va analiza situaţia, astfel încât suspendarea autorizaţiei să nu producă întreruperi în continuitatea tratamentului pacienţilor, mai ales că există pe piaţa internă produse alternative la fel de eficiente.

„În realitate, în acest moment avem doar şapte poduse care sunt efectiv în piaţă, două dintre acestea fiind medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, un antiinflamator şi un antidiareic pentru care există suficient de multe alternative şi celelalte cinci produse, care sunt medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală.

Două dintre ele sunt utilizate în sfera oncologiei şi cel de-al cincilea este din sfera tratamentului disfuncţiei erectile masculine.”, a spus Răzvan Prisada, potrivit Radio România Actualități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.