Astăzi, a fost organizată prima probă scrisă a Evaluării Naționale. Din cei 4402 absolvenți de clasa a VIII-a din unitățile de învățământ din județul Botoșani, la proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 4066 candidați (92,37%). 336(7,63%) nu s-au prezentat la examen.
Potrivit reprezentanților IȘJ Botoșani, nici un elev nu a avut temperatura peste maximul admis și nu au fost solicitări privind susținerea examenului cu subiectele de rezervă. De asemenea, în cele 105 centre de examen în care s-a desfășurat proba scrisă de Limbă și literatură română nu a fost înregistrată nici o tentativă de fraudă.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică). Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.