Weekend cu ploi însemnate cantitativ

0
43

După câteva zile călduroase , ploile vor pune din nou stăpânire pe întregul judeţ. Mâine, precipitaţiile vor fi însoţite de fulgere în prima parte a zilei, spre seară precipitaţiile scăzând în intensitate. Cantitatea de precipitaţii va ajunge la 11 litri pe metru pătrat iar temperaturile vor fi cuprinse între 26⁰C maxima şi 16⁰C minima. Duminică, va continua să plouă pe tot parcursul zilei, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat. Maxima zilei va fi de 24⁰C  iar minima de 16⁰C iar cantitatea de precipitaţii va fi de trei litri pe metru pătrat. Începutul săptămânii viitoare va continua în aceeaşi notă.  Astfel,  luni, vor fi averse de ploaie în prima parte a zilei, spre seară fiind posibile furtunile însoţite de fulgere. Temperaturile vor fi cuprinse între 24⁰C maxima şi 16⁰C minima, iar cantitatea de precipitaţii va ajunge la cinci litri pe metru pătrat.  Marţi, vor fi ploi însoţite de fulgere  în timp ce vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile vor fi cuprinse între 25⁰C maxima şi 16⁰C minima..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.