Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moțiunii simple privind sistemul de pensii, la care participă ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Moțiunea va fi votată luni, însă doar de senatorii prezenți fizic în sala de plen, nu și de cei din online.
Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moțiunea simplă intitulată ‘Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri’, semnată de 45 de parlamentari – 28 AUR, zece S.O.S. România și șapte POT.
Semnatarii moțiunii simple își argumentează demersul prin faptul că puterea a înghețat pensiile de la începutul acestui an și că a adâncit inechitățile în societate. Ei menționează, totodată, problemele din sistemul de pensii militare.
Moțiunea este citită de senatoarea AUR Dorina Barcari.
AGERPRES