Un paznic și un administrator de iaz, bătuți măr de trei braconieri

0
41

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare, comise la data de 16 iunie 2022, în localitatea Hănești, asupra  paznicului unui iaz și administratorului acestuia, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 16 iunie a.c., în timp ce victimele, doi bărbați, de 48 de ani, respectiv, 61 de ani, unul în calitate de paznic și celălalt administrator al unei societăți comerciale ce administrează un iaz, ar fi fost agresați de trei bărbați, pe care i-ar fi surprins pe malul iazului, în momentul în care le-au cerut să-și justifice prezența în acel loc.

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, printre care, 10 plase monofilament pentru pescuit și o macetă cu lungimea lamei de 45 cm.

Cercetările au fost extinse si sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj, fiind sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale.

Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.