Un ONG din Italia va construi un centru de bătrâni la Pomârla

0
43

În timp ce statul român nu este în stare nici măcar să întrețină ceea ce s-a construit înainte de ’89, un ONG din Italia va construi în comuna Pomârla din județul Botoșani, un centru medico-social destinat bătrânilor rămași singuri și care au pensii foarte mici.

În trecut, aceeași italieni au construit la Pomârla o grădiniță și au trimis mai multe pachete cu haine și jucării copiilor. De această dată, vor să ajute bătrânii și deja au trimis primele două tiruri cu materiale de construcții.

 „Important este că am dat startul acestui proiect. Am fost de curând în Italia și nu am cuvinte să le mulțumesc, mulțumesc tuturor voluntarilor din regiunea autonomă Bolzano, regiunea Tirolul de Sud. Avem în plan să denumim acest centru, centrul de servicii medico-sociale Sud Tirol. Deocamdată, Primăria Pomârla va trebui să facă proiectarea, vine cu terenul și fundația. Tot ce înseamnă structură de beton pe care să înceapă contrucția centrului. Avem elementele de lemn aduse în două transporturi, avem instalațiile sanitare, electrice. Elemente de mobilier. Sunt lucruri de calitate”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

Centru social cu 20 de locuri

Într-o primă etapă, centru va avea în jur de 20 de locuri iar ulterior s-ar putea extinde capacitatea. Atât autoritățile locale cât și italienii vor să vadă care sunt costurile de funcționare și cum se vor descurca.

„Eu m-am gândit să facem un centru cu o capacitate de 20 de persoane. Inițial, am vrut mai mult dar condițiile de licențiere sunt complicate. Este nevoie peste tot de așa ceva. Administrațiile locale și ministerele nu au avut preocupări pentru bătrâni. Vorbim mult și nu facem nimic. Un simplu ajutor social sau un ajutor la Paște și altul la Crăciun, nu are substanță. Oamenii aceștia au nevoie de sprijin zilnic. Poți aduce și bătrâni care au o pensie dar din păcate, noi avem mai mulți bătrâni fără sprijin, care au o pensie de 600 lei. Vom participa noi, vor participa partenerii noștri din Italia și sperăm să iasă un lucru bun”, a adăugat Dumitru Chelariu.

O astfel de investiție este estimată la aproximativ 200.000 de euro iar dacă centrul va fi extins se va ajunge la 400.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.