TRAGEDIE la Lunca. Bărbat prins sub un mal de pământ FOTO

0
42

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit în această dimineață, în comuna Lunca. El a coborât într-o fântână adâncă de 14 metri iar în momentul în care a fost scos de pompieri era deja decedat.

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină în localitatea Lunca pentru a salva un bărbat căzut într-o fântână. Inițial a intervenit un echipa de pompieri din Flămânzi după care au mai ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și o ambulanță TIM SMURD.

Bărbatul a coborât pentru a curăța fântâna adâncă de 14 metri iar la un moment dat, pământul s-a surpat și a căzut peste acesta. Pompierii nu au putut comunica cu bărbatul iar pentru a putea interveni au apelat la un utilaj greu. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost scos din fântână și predat cadrelor medicale care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, nu a mai putut fi readus la viață și s-a declarat decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.