Tineri cercetati penal după o aventură în trafic

0
42

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Botoşani care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Ghe. Filipescu, a acroşat două vehicule parcate regulamentar.

Echipajul de poliţie ajuns la locul producerii evenimentului a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în vehicul a fost identificat şi un bărbat de 35 de ani, proprietarul acestuia, care, cu bună-ştiinţă, i-a încredinţat autoturismul tânărului de 27 de ani, după ce consumaseră împreună băuturi alcoolice şi cunoscând faptul că acesta nu deţine permis de conducere.

Pe numele tânărului de 27 de ani poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, bărbatul de 35 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deţine permis de conducere sau se află sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.