Targ de produse agroalimentare deschis de oficiali

0
41

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Târgului de produse agroalimentare. Deşi comercianţii şi-au amenajat de ieri tarabele în parcarea de lângă Piaţa Centrală, oficialii botoşăneni au ajuns astăzi în zonă, deoarece astăzi se sărbătoreşte Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti.

Conducerea Direcţiei Agricole, organizatoarea târgului, i-a invitat la deschidere pe subprefectul Daniela Lozneanu, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarul Cosmin Andrei şi pe Mihai Amarandei, consilierul ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Oficialii au fost primiţi cu pâine şi sare, dar şi cu câte un păhărel de ţuică de către tineri îmbrăcaţi în costume populare. Aceştia au trecut apoi pe la toate standurile, interesându-se de activitatea fiecărui producător în parte.

La standul cu plăcinte şi cozonaci, reprezentantul firmei, Doru Mateciuc, i-a servit pe oficiali, dar şi pe botoşănenii prezenţi în zonă, cu cozonac şi plăcinte „poale-n brâu”.

După trecerea în revistă a producătorilor şi standurilor, au urmat discursurile oficialilor. Aceştia i-au felicitat pe producători pentru activitate şi pentru rezultatele muncii lor, iar botoşănenii au fost îndemnaţi să cumpere produsele realizate în Botoşani. Cristian Delibaş a acordat diplome tuturor producătorilor prezenţi la târg,  anunţând în acest timp că aceştia s-au reunit în Asociaţia „Produs din Botoşani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.