Studenții vor primi bilete mai ieftine la transportul cu trenul. Anunțul lui Sorin Cîmpeanu

0
29

Una caldă și una rece pentru studenții români. Aceștia nu primesc înapoi gratuitatea pentru transportul cu trenul, însă va fi majorată subvenția pentru un bilet de la 50 la 65%, arată un proiect de lege. 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a aunțat într-o postare pe Facebook că avut luni consultări cu reprezentanții organizațiilor studențești asupra proiectului Legii învățământului superior, în urma acestor discuții fiind agreate mai multe propuneri.

Una dintre acestea se referă la dreptul studenților de a convoca ședințe extraordinare ale Senatului universitar.

„Convocarea va putea fi făcută pentru probleme studențești, pentru prima dată în legislația specifică, de către grupul tuturor reprezentanților studenților în Senatul universitar, prin excepție de la regula convocării de către o treime din membrii Senatului universitar”, explică ministrul.

O altă propunere agreată vizează creșterea reducerilor pentru transportul intern feroviar și naval al studenților, de la 50% la 65%.

„Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, inclusiv studenții înmatriculați la studii de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituțiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia de tarif redus cu 65% pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport”.

De asemenea, a fost propusă „creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 50%, astfel încât să poată fi diminuată regia de cămin plătită de fiecare student, precum și costurile cu asigurarea mesei în cantinele studențești”.

Măsura va fi aplicată, cel mai probabil, anul viitor. Gratuitatea integrală a fost desființată de guvernul Florin Cîțu la începutul lui 2021 și a fost introdusă o cotă de 50% suportată de stat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.