Șomajul scade în statistici

0
31

Șomajul la Botoșani este în scădere, acest lucru petrecându-se doar la nivel statistic.La sfârşitul lunii martie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani erau înregistraţi 4.166 şomeri, dintre care aproape o treime, mai exact 1.684, erau femei. Rata oficială a şomajului a fost de 3,05%, cu 0,12 puncte procentuale mai puţin decât în februarie, când aceasta a fost de 3,17%.

Din totalul şomerilor oficiali, 960 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.206 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 2.799 şomeri provin din mediul rural şi 1.367 sunt din mediul urban.

Cei mai mulţi şomeri botoşăneni provin din rândul persoanelor cu vârste de peste 40 de ani. Astfel, 1.303 dintre persoanele înregistrate la AJOFM ca fiind în căutarea unui loc de muncă aveau între 40 şi 49 de ani, 743 între 50 şi 55 de ani, iar 1.004 peste 55 de ani. Şomajul se manifestă destul de pregnant şi rândul botoşănenilor cu vârste între 30 şi 39 de ani, 630 de persoane fiind slujbe. Cea mai puţin expusă şomajului este categoria de vârstă 25-29 de ani, în care se înregistrează doar 165 de persoane, în timp ce sub 25 de ani sunt în evidenţele AJOFM 321 de persoane.

Cea mai mare ponderea în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM o au botoşănenii cu studii primare. Aceştia reprezintă puţin mai mult de o treime, 34,09%. Ei sunt urmaţi de şomerii cu nivel de instruire gimnazial, care reprezintă 29,84% din totalul persoanelor înregistrate ca fiind în căutarea unui loc de muncă, în timp ce cei cu învăţământ liceal reprezintă 13,3%. Doar 2,93% dintre şomeri au studii superioare, iar 1,58% au absolvit învăţământul postliceal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.