Șeful ISU Botoșani a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale FOTO

0
48

Colonelul Cristian Mihail Amarandei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, este începând de ieri cetățean de onoare al comunei Ibănești, comună în care a crescut și a învățat.

Cristian Amarandei a primit titlul de cetățean de onoare pe scenă, în fața oamenilor prezenți la zilele comunei Ibănești. Printre acești s-au numărat soția și părinții șefului ISU Botoșani.

„Am emoții foarte mari pentru că la această activitate sunt de față și părinții mei. Vreau să-i mulțumesc domnului primar pentru cuvintele frumoase și pentru acest titlu care mă onorează foarte mult. Sunt un produs sută la sută al acestor meleaguri. Mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la educația mea. Stau și mă gândesc dacă sunt suficient de pregătit și dacă ceea ce am făcut merită să fiu onorat cu acest titlu”, a spus colonelul Cristian Amarandei.

„Prețuim întreaga activitate a dumnealui, apreciem și suntem recunoscători. Domnul Cristian Mihail Amarandei are o evoluție remarcabilă din punct de vedere profesional, pe linia situațiilor de urgență, este cel care ne dă în fiecare zi lecții de civism. Este o mândrie pentru noi toți. Este născut în Dumbrăvița și a început studiile la școala din Dumbrăvița, a urmat Universitatea de Poliție Al. I. Cuza, este militar de carieră. Este una din personalitățile importante ale vieții botoșănene și este un reper pentru toți tinerii”, a spus Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.