Șefa PSD Botoșani a votat la Grupa mare „Năzdrăvanii” FOTO

0
46

Senatorul Doina Federovici, președintele Organizației Județene PSD Botoșani a votat la Grădinița 22 din municipiu, în grupa mare „Năzdrăvanii”.

Doina Federovici a venit la vot în jurul orei 13.30 împreună cu fiica și soțul ei. În cabina de vot a stat doar câteva secunde iar după ce a votat, le-a transmis botoșănenilor să participe la acest referendum pentru modificarea Constituției.

„Eu sunt o persoană credincioasă și votul meu de astăzi este în acord cu credința mea. Ceea ce se întâmplă pe parcursul a două zile, eu consider că este ceva extrem de important pentru România. Votul românilor de astăzi și de mâine va da direcția în care va merge țara noastră în următoarea perioadă. Am rugat cetățenii județului Botoșani să se prezinte la vot. Este o datorie cetățenească. Trebuie să fim buni români, suntem în Anul Centenarului și anul acesta trebuie să demonstrăm mai mult ca niciodată că suntem buni români. România are nevoie de acest vot, județul Botoșani are nevoie de acest vot. Sunt convinsă că vom atinge pragul de prezență necesar pentru ca acest referendum să fie validat de către Curtea Constituțională. Nu este un vot împotriva cuiva. Este un vot despre cum ne dorim să arate țara noastră în viitor. Suntem într-o zi de sâmbătă, locuitorii județului încă sunt la treabă. Cea mai mare parte a populație se va prezenta la vot mâine, după slujba de la biserică. Dacă biserica s-a implicat, eu spun că este un lucru foarte bun. Nu doar Biserica Ortodoxă Română s-a implicat. S-au implicat și celelalte culte, plus coaliția pentru familie, organizația de la care a pornit acest demers”, a spus Doina Federovici, liderul PSD Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.