Şedinţă extraordinară la Primărie

0
37

Consilierii municipali botoşăneni au vineri şedinţă extraordinară în cadrul căreia vor dezbate două proiecte importante. Primul vizează prelungirea cu trei luni a contractului de finanţare la Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa şi a cheltuielilor legate de acesta. Prelungirea este necesară pentru ca municipalitatea să parcurgă toate etapele de închidere a proiectului. Potrivit conducerii primăriei, prelungirea contractului de finanţare nu împiedică punerea în funcţiune a obiectivelor, după recepţia acestora. Cu alte cuvinte, este posibil ca parcul să fie deschis înainte de finalul anului, cu condiţia să fie încheiată recepţia, operaţiune care se derulează în această perioadă şi să fie obţinute avizele necesare. De obţinerea avizelor se va ocupa conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement.

Cel de-al doilea proiect vizează rectificarea bugetului local pe anul 2018. Rectificarea are la bază cele 16,165 de milioane de lei, reprezentând corecţia financiară pe proiectul de termoficare, plătită în urmă cu câţiva ani şi recuperată prin instanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.