Școlile profesionale se transformă în batalioane disciplinare

0
34

Ministerul Educației va relansa învățământul profesional cu cei mai slabi elevi din România. Cei care nu obțin nici măcar nota 5 la evaluarea națională vor fi repartizați către aceste școli profesionale.

Deputatul Mihaela Huncă spune că ministrul Educației s-a grăbit și a luat o decizie greșită în cazul acestor școli profesionale care ar trebui să rezolve într-o oarecare măsură una dintre problemele economiei românești.

„Elevii care la evaluarea națională obținut sub nota 5, să fie înscriși automat la școala profesională. Nu este o măsură corectă. Noi vrem să dezvoltăm o școală profesională de calitate. Ce devine școala profesională, prin această măsură? În această săptămână am susținut una dintre măsurile care pot să dezvolte școala profesională și anume, elevii de la școala profesională să primească masă caldă. Am pledat pentru această măsură. Dacă vor exista condiții, cadre didactice bine calificate inclusiv din punct de vedere practic”, a spus Mihaela Huncă.

„Ne dorim un învățământ de calitate. Eu am insistat pentru învățământul profesional și învățământul profesional în sistem dual. Despre ce mai vorbim acum când toți cei cu rezultate slabe pleacă la învățământul profesional? Învățământul profesional nu trebuie să fie ca o sancțiune. Domnul ministru actual s-a grăbit foarte tare și a vrut să ia o măsură cu care să rămână în istorie. Din păcate, nu este o măsură foarte bună. Așa se întâmplă când nu dezbați o problemă a sistemului”, a adăugat parlamentarul botoșănean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.