Şanse infime pentru demararea lucrărilor la drumul strategic în acest an

0
39

Şansele ca lucrările la drumul strategic al judeţului să demareze în acest an sunt infime.  Acest lucru este cauzat de procedurile birocratice, proiectul după care vor fi executate lucrările fiind gata din luna martie.” Ieri (marţi) au ieşit avizele  de la drumuri naţionale pentru racordurile drumuri judeţene cu drumuri naţionale dar şi pentru subtraversările de la Truşeşti. Am mai obţinut avizul de la SNCFR şi de la Asociaţia Căilor Ferate care au trebuit să dea şi ei un aviz cauza faptului că drumul strategic se intersectează cu linia de cale ferată.” a spus Costică Macaleţi. Acesta a mai precizat că imediat ce vor ajunge aceste documente  la CJ, vor fi verificate şi trimie mai departe la ADR Piatra Neamţ.” Această procedură durează cam o săptămână, după care le trimitem la evaluare la Piatra Neamţ pentru aproximativ o lună, după care lucrările se vor scoate la licitaţie lucrările.” a mai spus Costică Macaleţi.

Drumul strategic are o lungime totală de 106,2 kilometri, iar beneficiari direcţi vor fi peste 50.000 de cetăţeni care vor avea drumuri judeţene asfaltate în comunele Albeşti, Blândeşti, Călăraşi, Dângeni, Dobârceni, Gorbăneşti, Hăneşti, Hlipiceni, Lunca, Mihălăşeni, Răuseni, Suliţa, Todireni şi Truşeşti, precum şi cei din comuna Şipote din judeţul Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 334.307.160 lei (inclusiv TVA), iar durata execuţiei este de 33 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.