Peste 7.500 de persoane au fost salvate, pe parcursul anului 2024, în aproximativ 6.500 de intervenții ale salvamontiștilor, gradul de răspuns pentru solicitări fiind de 100%.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, în 2024, serviciile publice județene și locale Salvamont au asigurat, zilnic, asistența de salvare montană cu un număr de 450 – 600 de salvamontiști, în cele circa 140 de baze și posturi permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă și pe traseele turistice alpine.
Pe parcursul celor 12 luni, structurile Salvamont au fost solicitate să intervină la 6.509 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical.
În urma acestor eforturi, au fost salvate 7.562 de persoane.
Dintre acestea, 2.443 de cazuri au fost predate, pentru transport către unitățile medicale specializate, serviciilor de ambulanță sau SMURD, 561 cazuri au fost transportate cu ambulanțele Salvamont la unitățile medicale sau până la locul de întâlnire cu ambulanțele SAJ sau SMURD, 122 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 104 cazuri au fost predate serviciului de medicină legală.
În 2024, structurile Salvamont au intervenit, în total, la 117 evenimente produse în afara zonei montane, ca resursă de sprijin sau echipă de prim răspuns, precum și la 29 evenimente montane în locul altor structuri care nu au avut capacitatea de a interveni sau de a-și soluționa singure acțiunile pentru care erau responsabile.
Pe parcursul anului 2024, salvamontiștii au desfășurat 84 de acțiuni de căutare-salvare cu echipaje canine în mediu natural și în avalanșă, 83 de acțiuni de căutare-salvare cu drone, 54 în zona montană și 29 ca resursă de sprijin în afara zonei montane, 11 acțiuni de căutare – salvare cu scafandri din cadrul structurilor Salvamont-Salvaspeo, șapte acțiuni de căutare de persoane înecate cu detectorul special bazat pe inteligență artificială, patru acțiuni de căutare cu drone subacvatice, echipamente unice în România, aflate în dotarea a două servicii Salvamont.
De asemenea, au fost realizate peste 82.200 de acțiuni specifice de asigurarea a asistenței de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană.
‘Echipa Salvamont România a centralizat și numărul persoanelor salvate în ultimii 20 de ani, utilizând soluțiile tehnologice inovatoare dezvoltate ca urmare a parteneriatului cu Vodafone România și Fundația Vodafone – peste 130.000, dar și numărul intervențiilor (peste 110.000), observând o tendință clară de creștere, de la an la an, a numărului de cazuri, dar și a complexității acestora. Rata de succes a acțiunilor de salvare are la bază dedicarea și profesionalismul echipelor de salvatori montani, potențate de soluțiile tehnologice inovatoare pe care Salvamont le utilizează de peste 20 de ani, prin parteneriatul cu Vodafone România și Fundația Vodafone’, se menționează în comunicat.
În sezonul de iarnă au avut loc un număr de 4.080 intervenții, dintre care 3.099 intervenții s-au derulat pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 659 acțiuni au avut loc în restul zonei montane, 290 persoane s-au prezentat la punctele de prim-ajutor medicale ale bazelor Salvamont, iar 32 de intervenții s-au derulat în afara zonei montane și la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor respective.
În timp ce în sezonul de vară au avut loc un număr de 2.429 intervenții, dintre care 2.029 de intervenții s-au derulat în zona montană, 315 persoane s-au prezentat la cabinetele medicale Salvamont, iar 85 de intervenții s-au derulat în afara zonei montane.
Pe tot parcursul anului structurile Salvamont avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii și bazându-se pe tehnologia de top, acest lucru confirmând organizarea impecabilă, dimensionarea corectă și dezvoltarea permanentă a resurselor umane și tehnologice.
În cadrul Dispeceratului Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone s-au primit 15.310 apeluri, dintre care 5.617 de apeluri directe sau prin SNAU 112, care anunțau accidente montane, 712 apeluri care anunțau incendii de fond forestier sau vegetație în zona montană și 8.981 apeluri prin care se solicitau informații despre zona montană.
În prezent, Salvamont utilizează un sistem unic de intervenție bazată pe tehnologie și drone folosite pentru găsirea victimelor – dronele capturează imagini, geolocalizează și analizează cu ajutorul inteligenței artificiale, folosind rețeaua Vodafone.
Pentru a scurta timpul de intervenție, Vodafone și Fundația Vodafone au susținut Salvamont și în achiziționarea sistemului RECCO pentru localizarea victimelor surprinse de avalanșe, dar și în achiziția de echipamente, refacerea de marcaje turistice și realizarea de materiale educative, contribuind semnificativ la dezvoltarea profesională a unităților Salvamont din țară.
La ora actuală, peste 100.000 de români au instalată aplicația Salvamont, disponibilă în mod gratuit pentru utilizatorii Android și iOS, fiind un ghid complet de informare și orientare montană, care oferă, în același timp, și opțiunea SOS, prin care utilizatorii au la dispoziție un serviciu de localizare a poziției telefonului, iar dispeceratul Salvamont poate să fie notificat în timp real despre coordonatele acestora.
AGERPRES