S-au reluat lucrările de asfaltare pe drumul Botoșani – Roma FOTO

0
43

În această săptămână se vor asfalta șapte kilometri din DJ 296, drumul județean care leagă municipiul Botoșani de localitatea Roma. Lucrările au început săptămâna trecută dar au fost oprite din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, susține că după finalizarea lucărilor pe drumul Botoșani – Roma, se va începe asfaltarea pe drumurile județene Dumeni – Cordăreni și Dumeni – Havârna.

„Sunt șapte kilometri pe care se toarnă covor asfaltic. Din centrul localității Roma și până la intersecția cu drumul către Costești. Pentru anul viitor, ne propunem să continuăm cu Nicșeni – Dorobanți. Anul acesta mai intervenim pe Dumeni – Cordăreni, covor asfaltic pe aproximativ 10 kilometri. Pe Dumeni – Havârna avem tot 10 kilometri”, a precizat Dorin Birta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.