S-au aliat dar nu s-au întâlnit. Pro România și ALDE nu colaborează în județul Botoșani

0
36

ALDE a ieșit de la guvernare și s-a aliat cu Pro România, ambele partide urmând să susțină candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale.

Dacă la nivel național este lapte și miere, în teritoriu, liderii celor două formațiuni nici măcar nu s-au întâlnit pentru a discuta.

„De relaționat, relaționăm ca oameni, cu toată lumea. Nu ne-am întâlnit pentru o strategie comună la nivel de județ. În ultima ședință s-a spus foarte clar că fiecare avem câte o strategie. Nu mai avem timp și de altfel de întâlniri. Probabil, pe viitor, la anumite activități de campanie putem colabora. Sunt niște direcții pe care noi le-am stabilit la nivel central, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Este o alianță electorală pentru susținerea candidatului Mircea Diaconu”, a spus Mihaela Huncă.

Întrebată despre Liliana Mincă, Mihaela Huncă a evitat să comenteze, spunând: „Eu am o părere foarte bună despre toată lumea. Este tot un om politic și nu îmi permit să fac aprecieri la adresa nimănui din politică. Noi am spus că facem altfel de politică. Nu o politică cu atacuri. Și la europarlamentare am făcut o campanie civilizată. Colaborarea se poate realiza pe anumite componente. Nu mergem noi de braț la plimbare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.