De două zile a apărut informația că postul de prefect al județului Botoșani va reveni celor de la ALDE. Imediat, primarii PNL au făcut o ședință și au anunțat că vor demisiona din funcțiile politice dacă șefii partidului cedează postul de prefect celor de la ALDE.

Aceștia au avut o întâlnire inclusiv cu Raluca Turcanu dar li s-a transmis că pentru a menține acest guvern, trebuie făcute compromisiuri.

“Prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. Când se schimbă un guvern, prefectul trebuie să fie schimbat. Nu înlocuim pesediști cu peneliști, dacă peneliștii nu sunt competenți și dacă nu respect legea. Orice numire de prefect trebuie să se facă respectând legislația. Nu este o decizie luată. Am încercat să le transmit colegilor primari că în privința prefectului, nu este o decizie luată. Discuțiile vor fi limpezite în următoara perioadă. În momentul în care am constituit o majoritate parlamentară, am discutat cu partidele care au asigurat susținerea parlamentară și pentru că nu au intrat în guvern, am spus că dacă sunt oameni competenți care îndeplinesc criterii pentru a ocupa anumite funcții, pot să facă propuneri. Că sunt din PMP, ALDE sau UDMR. E foarte posibil să facă astfel de propuneri pentru funcția de prefect la Botoșani”, a spus Raluca Turcan.

“Liderii de partid sunt parte dintr-o echipă. Acestă echipă trebuie să funcționeze în interes public și în respectarea acordurilor politice făcute pentru a susține un guvern. Interesul de a avea președinte de țară, cu un guvern funcțional care să colaboreze cu președintele este atât de mare încât nu se pune problema subminării unor interese ale unor lideri de organizații. Ăsta este procesul pe care avem obligația să-l acceptăm. Suntem oameni politici responsabili. Dacă ni se umflă venele la gât și ne certăm între noi, nu rezolvăm nimic. Liga aleșilor locali poate să facă niște solicitări“, a mai spus Raluca Turcanu.