Reactorul 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul național de distribuție

0
106

Reactorul 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a decuplat sâmbătă seară de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național.

Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.

Cod ROSU pe Litoral. Furtunile pot depăși 100km/k

În perioada următoare, specialiștii CNE Cernavodă vor lucra la identificarea cauzelor și vor efectua lucrări de remediere pentru reconectarea la sistem, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.
 
Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.
 
SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unității 1 la Sistemul Energetic Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.