Preschimbarea permisului de conducere valabil cu unul fals i-a adus dosar penal

0
42
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui moldo-român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals.

În data de 1 august a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut / I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Franța, un bărbat cu dublă cetățenie, în vârstă de 43 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în luna decembrie a anului trecut,  intenționând să-și preschimbe permisul de conducere moldovenesc valabil deținut cu unul emis de autoritățile poloneze, a apelat la serviciile unei societăți de profil din Polonia care, contra sumei de 300 euro, i-a trimis documentul prezentat la control. Acesta a mai declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.