Pregătiri pentru derby-ul cu Suceava. Șefii CSM fac apel la suporteri și vor 2000 de oameni în tribună

0
37

După două victorii cu CSU Galați și Poli Iași, CSM Botoșani se pregătește pentru derby-ul Moldovei. Rivalitatea dintre Botoșani și Suceava este de foarte mulți ani, la toate sporturile, iar meciul de vineri se anunță unul foarte interesant.

Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani, a făcut un apel la suporteri și speră ca toate cele 2000 de locuri din Sala Polivalentă să fie ocupate.

„După două victorii meritate urmează meciul cu CSU Suceava, un meci foarte important pentru noi, mai ales pentru că dacă vom învinge am putea încheia acest  minitur fără înfrângere. Desigur, sucevenii vin cu un ascendent moral dar și cu o mare tradiție în spate ceea ce cu siguranță îi pune în poziția teoretică de favoriți ai acestui derby. Ne cunoaștem foarte bine adversarii și cu siguranță revenirea lui Bogdan Șoldănescu, o adevărată legendă a handbalului românesc, precum și prezența în teren a jucătorilor cu mare experiență, a căpitanului nostru Florin Ciubotariu și a legendarului  Cristian Adomnicăi, vor crește încrederea noastră dar și jocul foarte bun din ultimele două meciuri  ne îndreptățesc să sperăm la o victorie. Dragi botoșăneni iubitori ai sportului, avem nevoie de sprijinul vostru. Veniți la polivalentă să umplem sala! Promitem că echipa noastră va da totul pe teren pentru victorie! HAI Botoșani ! Hai CSM!”, a spus Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani.

„Este un meci în care cele 3 puncte sunt cele mai importante,  o victorie cu Suceava ne-ar oferi șanse importante pentru a ajunge la turneul semifinal. Dar trebuie să ne gândim și în perspectivă, ne vom întâlni de 4 ori cu toate echipele din serie iar forma maxima trebuie să o atingem la turneul semifinal,  acolo unde noi și Suceava ne dorim să ajungem pentru a face pasul spre liga națională. Universitatea este o echipă de tradiție, cu  jucători de liga națională, au o susținere financiară constantă și probabil doar ghinionul i-a adus în situația de a juca în divizia A. Pentru noi este o provocare să avem un asemenea adversar,  îi respectam,  dar pe teren va fi o luptă aprigă în care mobilizarea și forma de moment vor fi decisive în stabilirea echipei învingătoare. Sper ca unitatea grupului și atmosfera bună din echipa să fie decisive iar noi sa ieșim câștigători”, a spus Radu Roșu, antrenorul principal al CSM Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.