Pompierii fac un apel către toţi cetăţenii să manifeste maximă prudenţă în utilizarea sistemelor de încălzire şi a coşurilor de fum

0
37

Debutul sezonului rece a marcat o creștere semnificativă a numărului de victime şi a pagubelor materiale în incendii la locuințe și gospodării ale cetățenilor.

Un factor generator de situații de urgență cu urmări grave, îl reprezintă exploatarea cu defecțiuni sau improvizații a instalațiilor electrice sau suprasolicitarea acestora prin conectarea simultană a mai multor consumatori, în special mijloace de încălzire de tipul reșouri, radiatoare, aeroterme.

Printre cauzele probabile de producere a incendiilor cele mai des întâlnite sunt : mijloace de încălzire nesupravegheate, defecte, improvizate; coşuri, burlane de fum defecte; cenuşă, jar sau scântei căzute din sobe; jocul copiilor cu focul.

Necunoașterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociată de multe ori cu neglijența are ca rezultat, conform statisticilor de la nivel naţional, faptul că, anual au loc nu mai puțin de 6.800 de incendii de locuințe, sens în care pompierii fac un apel către cetăţeni în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de prevenire specifice sezonului rece.

Nerespectarea acestor măsuri au condus la producerea incendiilor prin utilizarea sistemelor de încălzire defecte, mijloacelor de încălzire improvizate sau nesupravegheate, coșurilor de fum necurățate, instalațiilor electrice defecte sau echipamentelor electrice improvizate.

MĂSURI OBLIGATORII PENTRU POPULAȚIE

La exploatarea sistemelor și mijloacelor de încălzire se au în vedere următoarele:

 

  • NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ, nesupravegheați sau blocați, cu surse de încălzire în funcțiune!
  • înainte de utilizare, sobele trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
  • nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, cu defecţiuni sau neizolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
  • se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor deasupra sobelor;
  • se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata apropiere a acestora;
  • este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
  • cenuşa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
  • se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

La exploatarea coșurilor de fum se au în vedere următoarele:

  • coşurile de zid vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate;
  • coşurile de zid vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm;
  • nu este permis ca în coşuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;
  • în spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de azbest;
  • coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5-0,8 m;
  • este interzis a se folosi coşurile de zid netencuite;
  • burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură.

ATENŢIE! Utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecţiuni şi a legăturilor neetanşe a acestora la coşul de fum poate conduce la degajarea de monoxid de carbon.

 

  • De asemenea, utilizarea intensă a aragazului pentru încălzirea locuinţei conduce la producerea monoxidului de carbon.
  • Monoxidul de carbon este un gaz, care în condiţii normale de temperatură, nu are culoare, miros şi gust, şi este foarte toxic pentru fiinţele vii. Se amestecă uşor cu aerul drept pentru care se răspândeşte foarte rapid în încăperea în care se produce.
  • În funcţie de durata de expunere şi concentraţia de monoxid de carbon din aer, simptomele intoxicaţiei cu acest gaz pot fi de la dureri de cap, ameţeli şi somnolenţă la convulsii, comă şi chiar deces.

 

La exploatarea instalațiilor electrice se interzice:

 

  • înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;
  • racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
  • încărcarea instalaţiei electrice peste sarcina admisă;
  • utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
  • utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni;
  • folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a receptorilor electrici;
  • efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal neautorizat.

 

La utilizarea gazelor naturale este interzis:

  • aprinderea focului dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale;
  • aprinderea focului fără aerisirea focarului, în cazul sobelor alimentate cu gaze naturale;
  • lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate;
  • obturarea coşului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi;
  • modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;
  • dormitul în încăperi cu focul aprins;
  • dormitul în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coş de fum (reşou, aragaz).

 

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze, se deschid toate uşile şi ferestrele, nu se aprinde nici o sursă de foc și nu se acționează întrerupătoarele sau aparatele electrice. Toate aceste situații trebuie anunțate imediat la operatorul de distribuţie gaze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.