Petarde şi ţigări confiscate de jandarmi

0
39

Jandarmii botoșăneni au organizat ieri după amiază o acțiune în vederea  depistării celor care comercializează ilegal obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi a ţigărilor de contrabandă.

1220 de ţigarete şi 1114 petarde şi artificii de diferite tipuri au fost confiscate de jandarmii botoșăneni.

Două persoane au fost depistate în timp ce comercializau țigări și li s-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Codul Vamal. De asemenea, celor doi bărbaţi care comercializau obiecte pirotehnice interzise sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” şi „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, conform prevederilor Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Acţiunea jandarmilor a avut loc în pieţele agroalimentare din municipiul Dorohoi, produsele ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate structurilor specializate de poliţie, împreună cu actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.