Patriarhul Teoctist a fost comemorat în comuna natală, la 12 de la trecerea în neființă FOTO&VIDEO

0
60

Astăzi s-au împlinit 12 ani de la moartea Patriarhului Teoctist Arăpașu, cel care mai bine de două decenii a fost în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Autoritățile locale din comuna Stăuceni au organizat astăzi un eveniment de comemorare a Patriarhului Teoctis. Dimineață, oamenii din comună, preoții și autoritățile locale au participat la o slujbă la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria. Construcția acestei biserici a început în perioada comunistă iar Patriarhul Teoctist a avut o contribuție importantă la realizarea lăcașului de cult.

Ulterior, toți cei prezenți au mers la casa memorială din localitatea Tocileni unde au asistat la un moment artistic susținut de două coruri și tânăr care a interpretat câteva melodii la nai. Gospodinele din comuna Stăuceni au venit cu sarmale, colaci și prăjituri.

Toader Arăpașu s-a născut la data de 7 februarie 1915 în locatitatea Tocileni din comuna Stăuceni. A făcut școala primară în comuna Stăuceni după care a plecat la Schitul Sihăstria Voronei iar ulterior a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. În 1945, a absolvit Facultatea de Teologie București.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei. După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986.

Patriarhul Teoctist a murit la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după o operație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.