O primărie din județul Botoșani investește 150.000 lei într-un parc fotovoltaic

0
41

Primăriile din județul Botoșani au început să realizeze investiții pentru a scăpa de facturile mari emise de E.ON. În orașul Săveni se va realiza un parc fotovoltaic, pe o suprafață de aproximativ 70 de ari, care va asigura necesarul de energie electrică pentru sediul primăriei, unitățile de învățământ și celelalte instituții.

Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni, spune că lunar se plătesc aproximativ 20.000 lei pentru energia electrică. Din acest motiv, preferă să investească 150.000 de euro din bugetul local.

„Avem un proiect care va fi realizat pe banii prmăriei, un proiect în valoare de 150.000 de euro. Este vorba de parc fotovoltaic. Energia produsă va fi introdusă în sistem iar noi o să compensăm cu energia consumată de orașul Săveni. Nu vom mai plăti energia electrică la instituțiile publice”, a spus primarul orașului Săveni.

În plus, anul acesta începe înlocuirea sistemului de imulinat public al orașului Săveni, investiția urmând a fi finalizată în 2019.

„Prin GAL vom schimba sistemul de iluminat din Săveni. Va fi pe lămpi de tip led. Vrem să facem rețea de iluminat între orașul Săveni și localitățile arondate. Am achiziționat studiul de fezabilitate, avem bani prinși pentru a începe lucrările în acest an iar în 2019 va fi funcțional”, a mai spus Relu Tîrzioru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.