O nouă problemă în Parcul de agrement Cornișa: „Stăm până la vară în gunoaie”  

0
48

Proiectul Cornișa a început greșit din start, au fost mari probleme de proiectare, s-au pierdut foarte mulți bani europeni iar problemele continuă și după deschiderea parcului de agrement. În momentul de față, nu are cine să asigure salubritatea parcului.

Parcul de agrement Cornișa este gestionat de primăria Botoșani, prin Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement. Urban Serv, societatea care se ocupă de salubrizare și deszăpezire în municipiul Botoșani, este în subordinea Consiliului Local. Cu toate acestea, între DSPSA și primărie nu este niciun fel colaborare.

„Voi solicita bani pentru funcționarea parcului. Am făcut în urmă cu o lună o adresă către municipiul Botoșani prin care am solicitat să ne sprijine cu activitatea de deszăpezire și de salubrizare a parcului Cornișa. Acest lucru se poate face doar cu firme acreditate, licențiate. Nu oricine poate să deszăpezească și să facă salubrizare pe un drum public. Am primit răspuns din partea domnului Cosmin Andrei că nu facem municipiul așa ceva aici ci să facem noi. Dar în septembrie-octombrie când am cerut să cumpărăm utilaje de curățat trotuarele și aleile, ne-a refuzat. Acum, în luna februarie, când nu am buget, îmi spune să fac eu activitate de deszăpezire și salubrizare. Trebuie să pregătesc un caiet de sarcini, să scot la licitație, să facem procedură de atribuire, ceea ce durează patru-cinci luni. Stăm până la vară în gunoaie la Cornișa pentru că municipiul Botoșani refuză să ajute un obiectiv care este al municipiului Botoșani. Nu este al meu sau al DSPSA-ului. Nu înțeleg de ce această lipsă de implicare din partea unora din primărie”, a declarat Eugen Țurcanu.

Viceprimarul Cosmin Andrei spune că DSPSA are soluții pentru a rezolva problema gunoiului din parcul de agrement Cornișa și că poate încheia un contract cu Urban Serv pentru transportul deșeurilor la Stăuceni.

„Bugetul DSPSA se împarte în două mari capitole, partea de funcționare și partea de dezvoltare. În urmă cu ceva timp, DSPSA a cerut o finanțare pentru achiziția de utilaje pentru salubrizare dar această solicitare se încadrează pe partea de dezvoltare. Consiliul Local a votat împotrivă dar nu a umblat deloc la sumele de pe partea de funcționare. Domnul Eugen Țurcanu are bani pentru angajarea unor contracte în vederea salubrizării parcului de agrement Cornișa. Nu mai vorbim de personalul pe care îl are la dispoziție și cu care poate face această acțiune. Poate face un contract cu Urban Serv în câteva zile pentru transportul deșeurilor de la Caornișa. În acest parc de agrement funcționează doar două obiective. Parcul nu este vizitat de mii de oameni astfel încât să aibă cantități impresionante de deșeuri pe care să le transporte la Stăuceni. Intenția dumnealui a fost să se transforme într-un Urban Serv mai mic”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.