O nouă licitație pentru reabilitarea Sfântu Gheorghe

0
39

Edilii botoşăneni repetă licitaţia pentru atribuirea contractului vizând reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Ofertele vor fi deschise pe 17 decembrie, aşa după cum a anunţat primarul Cătălin Flutur. Edilul speră ca de data aceasta licitaţia să se încheie cu succes, iar contractul să fie atribuit. „Din păcate, la multe licitaţii organizate de Primăria Botoşani, dar şi primăriile din ţară nu se prezintă nimeni. Nu sunt constructori, sau nu le convin preţurile deoarece este o neconcordanţă între legea achiziţiilor publice şi realitatea din ziua de azi”, a explicat edilul.

Prima licitaţie organizată de municipalitate a fost anulată deoarece singura firmă participantă a depus o ofertă neconformă. „Nu s-a încadrat în ceea ce am solicitat şi nu puteam să ne jucăm cu o clădire care este monument istoric”, a explicat Adriana Zăiceanu, administrator public.

La licitaţie a participat asocierea de firme Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL din Napoli – Italia şi societatea Ro ing Profinstal Bucureşti. În primă fază, comisia de licitaţia a cerut unele clarificări însă, în cele din urmă, s-a văzut nevoită să anuleze procedura.

Documentaţia a fost modificată, deoarece, între timp, s-a modificat legea achiziţiilor. „S-a lucrat la transpunerea documentaţiei de achiziii pe aceste formulare standard. Suntem în linie dreaptă, să ne rugăm la bunul Dumnezeu să vină la licitaţie constructori serioşi care să ştie să facă oferte şi să poată executa lucrările”, a mai spus Adriana Zăiceanu.

Contractul de finanţare a lucrărilor de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost semnat în februarie 2018, semnatari fiind primarul Cătălin Flutur şi Vasile Asandei, director general al Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamţ.  Contractul are o valoare de 7,258 de milioane de lei.

La biserică, dar şi la turnul clopotniţă, sunt programate lucrări de consolidare, restaurare şi refacere instalaţii electrice, sanitare, de încălzire, montaj semnalizare şi avertizare incendiu, montaj instalaţii antiefracţie, montaj generator electric. Lucrările trebuie finalizate până în februarie 2021.

Biserica „Sfântul Gheorghe” este ctitorie a Doamnei Elena Rareş, fiind datată în anul 1551. Lăcaşul de cult este un monument istoric emblematic pentru Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.