Moscova va furniza rachete cu capacitate nucleară Belarusului: promisiunea lui Putin care dă fiori Occidentului

0
28

Vladimir Putin continuă să alarmeze lumea occidentală prin declarațiile pe care le face. De această dată, liderul de la Kremlin a promis că Rusia va transfera sisteme de rachete Iskander-M cu capacitate nucleară către Belarus în următoarele luni. Președintele rus a făcut această declarație în cadrul unei întâlniri la Sankt Petersburg cu omologul său belorus Alexander Lukașenko.

„În următoarele câteva luni, vom transfera Belarusului sistemele de rachete tactice Iskander-M, care, după cum știți, pot folosi atât rachete balistice, cât și de croazieră, atât în versiune convențională, cât și nucleară”, i-a spus Putin lui Lukașenko, potrivit Kremlinului, relatează CNN, preluat de G4Media.ro.

Într-o transcriere a întâlnirii, Lukașenko și-a exprimat în fața lui Putin „stresul” și îngrijorările sale și cu privire la ceea ce el a afirmat că sunt zboruri ale avioanelor Statelor Unite și NATO „care se antrenează pentru a transporta focoase nucleare” în apropierea graniței Belarusului.

 

Lukașenko i-a cerut lui Putin să ia în considerare „un răspuns în oglindă” la aceste zboruri sau să convertească avioanele de luptă rusești Su-35, care sunt în prezent desfășurate în Belarus, astfel încât „să poată transporta focoase nucleare”.

Putin a răspuns că, deși este posibil să se potrivească zborurilor americane, „nu este nevoie” și a sugerat că, deoarece armata belarusă are un număr mare de avioane Su-25 care pot fi convertite în schimb în avioane cu capacitate nucleară.

 

Iskander-M este un sistem de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune construit de Rusia, care poate transporta focoase convenționale sau nucleare cu o rază maximă de acțiune de până la 500 km, potrivit Janes Defense.

Pe 25 iunie, respectiv cu doar două zile în urmă, Ucraina a declarat că a fost lovită pentru prima dată de atacuri lansate din spațiul aerian al Belarusului.

Vladimir Putin s-a referit de mai multe ori la arme nucleareîn cele patru luni care s-au scurs de când țara sa a lansat „operațiunea militară spcecială” din Ucraina, pe 24 februarie.

Pe de altă parte, Alexander Lukașenko a declarat luna trecută că țara sa a cumpărat din Rusia rachete cu capacitate nucleară Iskander și sisteme antiaeriene antirachete S-400.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.