Ministrul Transporturilor a venit cu tolba plină de promisiuni: Peste 110 kilometri de asfalt în 2019 VIDEO

0
40

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a revenit la Botoșani și a promis că anul acesta se vor asfalta aproximativ 110 kilometri de drum național.

Prezent la Botoșani, împreună cu ministrul Cuc, Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, a anunțat că la sfârșitul acestui an, 80% din drumurile naționale vor fi asfaltate.

„Rețeaua de drumuri naționale din județul Botoșani are în jur de 400 de kilometri. De 50-60 de ani nu s-au mai făcut niciun fel de intervenții. În ultimii doi-trei ani noi am intervenit la 130 de kilometri . anul acesta vom mai interveni la 110 kilometri. La sfârșitul anului vom avea 80% din rețeaua de drumuri naționale cu covoare asfaltice”, a declarat Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași.

În principal, se va asfalta tronsonul de la limita cu  județul Iași până la Ștefănești și apoi până la Manoleasa. De asemenea, se va interveni pe drumul Dorohoi – Vf. Câmpului, Horodiștea – Rădăuți Prut și Hudești – Concești. Ministrul Răzvan Cuc a declarat că DRDP Iași poate interveni și pe alte drumuri deoarece are atât stație de asfalt cât și utilajele necesare.

„Asta nu îl va împiedica pe domnul Laicu să mai facă și alte lucrări. Dânsul are la dispoziție stație de asfalt, utilaje. Pot interveni și în regie proprie. O prioritate la nivel național este crearea unor firme proprii în cadrul pentru a prelua acele șantiere unde se reziliază contractele cu firmele care nu își respectă condițiile contractuale. Un fel de SMURD care să intervină”, a afirmat ministrul Răzvan Cuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.