Ministrul Muncii, explicații despre întârzierea deciziilor de pensionare: Când vor ajunge la oameni

0
77

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a explicat, duminică seara, în emisiunea Culisele Statului Paralel, moderată de Anca Alexandrescu, de ce întârzie deciziile de pensionare. Aceasta a vorbit despre marea recalculare pe care o așteaptă toți seniorii României.

Întrebată de ce nu și-a respectat promisiunea cu trimiterea deciziilor începând cu data de 15 iunie, ministrul Simona Bucura-Oprescu a răspuns „În momentul ăsta suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus, discutând în amănunt toate etapele legate de aplicarea noi legea pensiilor, împreună cu colegii de la Casa Naționale de Pensii Publice am constatat câteva lucruri. Unul dintre ele că, în convenția pe care noi, Casa Naționale de Pensii Publice o aveam cu poșta română, aveam cadrul legal doar pentru transmiterea pensiilor, pentru cei aproximativ 2.500.000 de pensionari care primesc pensiile prin factorii poștali, respectiv, pentru ca aceștia să primească taloanele de pensie, cum ni se spune în termenii așa cunoscuți în popor, pentru cei aproximativ 4.800.000 de pensionari. Constatând acest lucru, faptul că, practic, noi nu aveam cadrul legal prin care să autorizăm Casa Naționale de Pensii care să lucreze împreună cu cei de la poșta română pentru a transmite deciziile de recalculare, sigur am inițiat un act normativ care a apărut săptămâna trecută, sâmbătă, în monitorul oficial, ordonanța 89/2024, prin care îi autorizăm pe cei de la Casa Națională de Pensii Publice să încheie convenția prin care și deciziile de pensionare pot fi transmise cu poșta română.

Apoi, încă de la sfârșitul lunii mai, colegii noștri de la Casa Naționale de Pensii Publice au avut întâlniri succesive cu cei de la Compania Națională de Poșta Română pentru a vedea care sunt cele mai eficiente modalități de organizare de așa manieră încât toate deciziile să ajungă la timp și, sigur, și fără a crea inechități între pensionari, fiindcă, până la urmă, și cu costuri cât mai mici, fiindcă una este ca un factor poștal să meargă cu o decizie pe o stradă, astăzi, iar peste 15 zile să meargă pe acea stradă la o altă adresă, la un alt pensionar, și alta este să avem toate aceste decizii”.

 
 

„Important este că deciziile vor ajunge la timp și în același timp, încercând să ne eficientizăm cât mai bine toate aspectele logistice. Iar, până la urmă, pentru fiecare pensionar din România, sunt importante următoarele lucruri. Unul, că datorită noii legi a pensiilor, avem garanție că pensiile românilor vor crește pentru următorii ani și nu sunt înghețate la cel 9,4 din PIB. Doi, faptul că avem echitate în sistemul public de pensii și că, datorită recalculării în baza noii legi, pentru muncă și contribuții egale și pentru perioade egale de cotizare, vom avea un cuantum egal al pensiei. Apoi că vom avea o creștere sustenabilă a pensiilor și avem articol în nou a legea a pensiilor, atât cu mecanismul cât și cu faptul că în fiecare an, în luna ianuarie, acestea vor avea majorări”, a spus Simona Bucura.

„Toate pensiile vor fi recalculate din oficiu. Și să știți că a fost o alergare de rezistență și de mare viteză în același timp pentru colegii noștri”, a continuat ministrul Muncii.

Sunt bani în buget pentru pensii

 
 

Dincolo de asta, am un mesaj important pentru telespectatorii noștri, pentru pensionari. Iar mesajul este acela că în ceea ce privește pensiile românilor, avem banii în buget prevăzuți atât pentru majorarea pe care au avut-o de la 1 ianuarie, cât și pentru recalcularea pentru care vom pune în plată pensiile începând cu luna septembriei acestui an, că au fost finalizat procesul de reevaluare la nivelul caselor teritoriale de pensii, că în momentul acesta avem datele din dosarele de pensii ale românilor în format electronic, că în acest moment, la momentul la care vorbim, deja se listează deciziile de pensii și și aici aș vrea să fac o precizare, fiindcă ceea ce am spus a fost interpretat și vreau să fie clar. Da, avem aproape 5 milioane de pensionari, deciziile vor fi listate într-un număr de 3 exemplare, un exemplar va fi transmis pensionarului, celelalte două exemplare, ca și până acum, vor rămâne la dosarul de pensii al fiecărui pensionar la casele teritoriale de pensii”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.