Ministerul Muncii a transmis, luni, că nu există discuţii în Guvern cu privire la majorarea stagiului minim de cotizare pentru pensie şi nici nu se doreşte eliminarea pensionării anticipate. 

” În ceea ce priveşte informaţia lansată în spaţiul public, potrivit căreia «Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani», atragem atenţia că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, nu 25 de ani, şi nu există nicio discuţie care să vizeze majorarea acestuia”, a transmis, luni, Ministerul Muncii.

În comunicat se precizează că ”pentru corecta informare a publicului, 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deci afirmaţia referitoare la intenţia Guvernului de a majora stagiul minim la 35 de ani este absurd”, a mai transmis Ministerul Muncii.

Pe de altă parte, ministerul Muncii a confirmat, parțial, faptul că indicele de corecţie, cel care reprezintă o pârghie suplimentare de creștere a pensiei, prin corelarea cu creșterea salariului real, ar urma să sufere unele modificări și că ”se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoarea formulă de calcul a pensiilor”.

Ministerul a mai precizat că n-au fost discuții și nu există nici intenția de a elimina pensionarea anticipată. „Îmbunătăţirea legislaţiei şi finalizarea procesului de evaluare a tuturor dosarelor au ca scop recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii ţinând cont de elemente suplimentare de contributivitate, astfel încât pensionarii cu aceeaşi pregătire şi cu aceeaşi vechime să aibă pensii egale”, a mai transmis Ministerul Muncii.

 

Sursa: Realitatea Financiara