Mașini distruse de un șofer beat

0
39

Un bărbat în vârstă de 67 de ani din municipiul Botoşani a distrus ieri două maşini, după un accident produs la beţie. Accidentul a avut loc pe strada Împarat Traian, în intersecţia cu strada Izvoarelor, când bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, a virat la dreapta dar a acroşat o altă maşină parcată regulamentar. În urma impactului a rezultat avarierea ambelor vehicule, fără victime omeneşti. Echipajul de poliţie ajuns la locul accidentului l-a verificat cu etilotestul pe bărbatul de 67 de ani, valoarea rezultată fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul turmentat a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, reţinându-i totodată şi permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.