KLAUS IOHANNIS A VORBIT DESPRE RETRAGEREA CANDIDATURII PENTRU ȘEFIA NATO

0
75

Aflat la summitul Alianței Nord-Atlantice de la Washington, preşedintele Klaus Iohannis Klaus Iohannis și-a explicat, miercuri, retragerea candidaturii pentru şefia NATO.

Liderul de la București intrase în competiție cu premierul olandez Mark Rutte.

„Au fost negocieri interesante, au fost discuţii pe care le-am purtat şi pe care le-aş clasifica ca foarte bune, deci foarte deschise, informale, au fost toate discuţiile unu la unu şi în final am decis că soarta NATO este mult mai importantă decât soarta mea politică şi înainte să existe o concluzie finală generală, am decis, în consecinţă, să mă retrag din cursă pentru a permite numirea unui secretar general NATO înainte de acest summit”, a precizat Klaus Iohannis, citat de Rador Radio România.

”Cred că este bine, câteodată, să vedem imaginea mai mare şi să acţionăm în consecinţă”, a completat şeful statului.

Klaus Iohannis și-a anunțat retragerea după ședința CSAT din 20 iunie.

Ulterior, Mark Rutte a fost numit secretar general al NATO, urmând să îl succeadă pe Jens Stoltenberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.