Kelemen Hunor: Ar fi cascadorii râsului să mergem pe moțiunea de cenzură dacă PNL sau PSD refuză să cedeze puterea în 2023

0
35

Kelemen Hunor susține că este exclus ca rotația premierilor din actuala coaliție de guvernare să fie impusă prin moțiune de cenzură dacă unul dintre parteneri nu va dori să cedeze locul celuilalt. Rotația premierilor între PNL și PSD a fost stabilită peste un an și jumătate, la 23 mai 2023.

Preşedintele UDMR crede că dacă s-ar recurge la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură în cazul unui refuz de a ceda puterea ar însemna că politicienii s-ar „face de râs”.

„Asta ar fi cascadorii râsului, să mergem pe moţiunea de cenzură. Ştim care e deadline-ul, acolo scrie data exactă, în acord. Cu o săptămână înainte, cu zece zile înainte premierul depune mandatul, urmează nominalizarea în 24 de ore, desemnarea pentru noul premier care în două zile, în trei zile este în Parlament, într-o săptămână, în zece zile s-a votat, nici nu se observă, dacă există încredere, dacă coaliţia funcţionează, dacă majoritatea se păstrează şi dacă oamenii sunt serioşi şi respectă cuvântul dat. Din punctul meu de vedere nu este o mare filosofie din punct de vedere tehnic, nici din punct de vedere politic, dar haideţi să vedem ce se va întâmpla până atunci”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la un post TV.

Sursa: Realitatea Din UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.