IPJ Botoșani se laudă cu o captură de 69 pachete țigări. Prejudiciul a fost estimat la 800 lei

0
38

Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au depistat pe strada Victoriei din municipiul Botoşani o femeie de 35 de ani care avea asupra sa în vederea comercializării cantitatea de 69 de pachete de ţigarete de diferite mărci.

Femeia nu deţinea documente legale de provenienţă şi a spus că provin din activităţi de contrabandă, pachetele având aplicate timbre de accize specifice ţării de origine(Ucraina).

În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

De asemenea cantitatea de ţigarete a fost confiscată de poliţişti. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la 800 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.