Lucrările la noul sediu al Unității medico-socială Mihăileni, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, avansează într-un ritm accelerat. La aproximativ o lună de la emiterea ordinului de începerea lucrărilor, noua clădire a început să prindă contur, constructorul promițând finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor, astfel încât Unitatea medico-socială să-și poată extinde capacitatea cu încă 10 locuri, prin transformarea actualelor spații destinate personalului în saloane de îngrijire.

„Vom separa sediul administrativ de cel destinat îngrijirii persoanelor aflate în grija unității medico-sociale, ceea ce va duce la o crește calitativă a serviciilor sociale pe care le oferim la Mihăileni. Suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții pentru seniorii aflați în grija unităților de asistență medico-socială”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul de la Unitatea medico-socială Mihăileni are o valoare totală, inclusiv TVA și cheltuielile neprevăzute, de peste două milioane de lei, bani asigurați integral din bugetul Consiliului Județean.

Investiția de la UAMS Mihăileni nu este singulară, lucrări de modernizare fiind în plină desfășurare și la UAMS Ștefănești. Și la UAMS Flămânzi s-au efectuat o serie de lucrări, unitatea făcând și obiectul unui proiect de modernizare care a fost depus de către Consiliul Județean Botoșani la Compania Națională de Investiții.

„Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții, fie ele în domeniul social, cultural sau al infrastructurii, pentru că vrem să aducem Botoșaniul acolo unde îi este locul, să recuperăm decalajele istorice și să creăm premisele unei dezvoltări de durată”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Sursa: Realitatea de Botosani