Investiție blocată de lipsa fondurilor

0
33

Reabilitarea unui monument istoric din municioi a fost stopată din lipsa fondurilor. Este vorba de Casa Sofian, acolo unde în ultimele luni însă nu s-a mai lucrat, lucru confirmat şi de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, instituţia care a primit imobilul de la Consiliul Judeţean în anul 2003 „Nu avem noutăți. Doar promisiuni ferme de la reprezentanții unor instituții care vor să sprijine financiar continuarea lucrărilor. Să sperăm că aceste promisiuni se vor materializa cât mai repede”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, nici Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, nu are mai multe informaţii vizând finalizarea lucrărilor. „Ministerul Culturii a avut fonduri pe investiţii, dar s-ar putea ca aceste fonduri să fie tăiate la rectificarea bugetară. Au fost prinse fonduri pe Planul Naţional de Restaurare, dar este un plan iluzoriu deoarece, în condiţiile în care nu se execută lucrări până la o anume dată, banii sunt transferaţi de la investiţii la alte capitole  bugetare”, a declarat oficialul, adăugând că o posibilă finanţare ar putea veni de la Compania Naţională de Investiţii. În 2018, pentru Casa Sofian nu au mai fost alocate fonduri, fiind executate doar câteva lucrări, deoarece trebuiau cheltuiţi banii primiţi în anul 2017. Stadiul lucrărilor a ajuns la 60%, iar ca finanţare s-a ajuns la 70%. Potrivit preotului Constantin Sturzu, suma necesară pentru finalizarea lucrărilor este de 6,8 milioane de lei, actualizare făcută în noiembrie 2018. Lucrările executate în ultimii ani au scos Casa Sofian din categoria clădirilor cu risc seismic, însă mai sunt de executat o serie de lucrări  la partea de arhitectură și de instalații, de împrejmuire, de amenajare a aleilor carosabile și a trotuarelor, racorduri pentru gaze, pentru canalizare și pentru apă rece, iluminatul arhitectural. Casa Sofian va găzdui un Centru Cultural-Pastoral, în cadrul căruia va fi amenajată și o bibliotecă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.