În aceste zile de sfârșit de săptămână, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, este organizat un incubator de lectură, cu scopul de a-i determina pe tineri să citească, se arată într-un comunicat de presă transmis de Memorialul Ipoteşti. Incubatorul de lectură, la care vor participa profesori şi elevi din câteva şcoli ale judeţului Botoşani, este „un proiect care facilitează accesul tinerilor la educaţia lecturii şi valorizează gândirea şi exprimarea liberă prin scris”. Proiectul a fost iniţiat de scriitoarele Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sandu, care şi-au propus „să antreneze un public nou, care să citească constant literatură, să le ofere copiilor atât instrumente eficiente de înţelegere a textului literar, de familiarizare cu ceea ce numim generic literatura, cât şi instrumente de expresie personală, pentru ca aceştia să se poată exprima pe ei înşişi; să conştientizeze faptul că literatura nu înseamnă să te ascunzi în spatele unor cuvinte frumoase, care nu spun absolut nimic; să poată să vorbească despre ce au citit”. „Scriitoarele folosesc textul literar ca pretext pentru o cultură a dialogului, considerând că cititul devine antrenant dacă dezbatem, facem scenarii, găsim argumente pro şi contra împrietenirii cu un personaj, de exemplu. Textele pe care Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sandu le propun copiilor sunt texte pe care le-ar fi plăcut să le descopere ele însele la vârsta lor. Pornind de la textele citite, copiii sunt provocaţi să scrie propriile texte, care să sondeze poveştile lor şi puterea de a-şi imagina că pot deveni personaje”, se precizează în comunicat. În atelierele de la Ipoteşti, care se vor desfăşura zilnic, între orele 10:00 – 17:00, se vor citi şi comenta inclusiv texte din Mihai Eminescu.