Începe distribuirea produselor alimentare pentru persoanele defavorizate. Iată programul după care se desfășoară activitatea

0
58

Primăria Municipiului Botoşani anunţă că începând cu data de 16.11.2022  se va derula activitatea de  distribuire a produselor alimentare prin Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate POAD 2022.

În conformitate cu prevederile OUG nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate POAD, distribuirea produselor se va efectua după următorul calendar:

a) în intervalul 11.2022 – 07.12.2022 ajutoarele se vor distribui următoarelor categorii:

 –  Persoane singure și familii beneficiare de venit minim garantat potrivit Legii 416/2001 (categorii de persoane stabilite conform art. 3 alin (1) lit. a) din OUG nr.84/2020),

– Familii beneficiare de alocatie pentru sustinerea familiei potrivit Legii nr. 277/2010  (categorii de persoane stabilite conform art. 3 alin(1) lit. b) din OUG nr.84/2020)

b) începând cu data de 08.12.2022, stocul disponibil, va fi distribuit, persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii (categorii de persoane stabilite conform art.3 alin (1) lit c) din OUG nr.84/2020), în ordinea prezentarii acestora după principiul ,, primul venit – primul servit,,.

Produsele vor fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, în baza actelor de identitate (originale), valabile la data distribuirii, conform programării de mai sus, de luni până vineri, între orele 9,00-17,00 de la depozitul din incinta SC EPSILON OMICRON PULSAR SRL Botosani, din str. I.C.Bratianu  nr. 112.

În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat ridicarea produselor se va face pe baza actului de identitate și a certificatului de încadrare în grad de handicap (originale si copii) valabile la data distribuirii.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.