Heliportul medical devine o realitate la Botoșani!

Managerul de proiect privind realizarea heliportului medical, reprezentant al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența conducerii Consiliului Județean, a comandanților ISU Botoșani, a dirigintelui de șantier și a reprezentanților constructorului, a dat ordinul de începere a lucrărilor de execuție. Conform contractului semnat cu asocierea formată din două firme botoșănene, execuția lucrărilor va trebui finalizată în patru luni. Valoarea totală a lucrărilor de construcții montaj, cu tot cu TVA, se apropie de 1,4 milioane de lei. 

„Astăzi s-a dat ordinul de începere a unui proiect  pe care l-am demarat în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani. La sfârșitul anului trecut, echipa de la Consiliul Județean a luat legătura cu Inspectoratul General de Aviație, implementatorul proiectului, pentru a se decongestiona acest proiect, iar acum se încep lucrările. La finalul anului vom avea și un heliport medical modern”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Heliportul medical este unul dintre proiectele care vizează modernizarea sistemului sanitar botoșănean. „Ne dorim o dezvoltare integrată a sistemului sanitar. După inaugurarea UPU, pornirea lucrărilor la heliportul medical este o nouă veste bună. La nivelul Consiliului Județean, avem, în diferite stadii de implementare, și alte proiecte importante, care vor contribui din plin la creșterea calității actului medical”, a conchis Doina Federovici.

Inspectoratul General de Aviație vizează realizarea a șapte heliporturi în România și Republica Moldova în cadrul proiectului „The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and maintaining the capacity of professional personnel to intervene in emergency situations SMURD 2”. Acestea sunt finanțate din fonduri europene, prin intermediul Programului  Operațional Comun 2014-2020 România – Republica Moldova.

În România, heliporturile sunt prevăzute pentru municipiile Botoșani, Iași și Galați, iar în Republica Moldova pentru Chișinău – două și câte unul la Bălți și Cahul.

Sursa: Realitatea de Botosani