Încasări de aproape 40.000 lei la Cornișa

0
34

Zona de bazine interioare din Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa reprezintă un punct de atracţie pentru botoşăneni. Deschisă de 14 februarie, zona a adus încasări de 36.529 de lei. Potrivit conducerii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, structură care administrează Parcul Cornişa, în perioada 14 – 17 februarie au ajuns la piscinele acoperite şi zona de SPA 1029 de persoane.

Până la amenajarea zonei de food court, botoşănenii trebuie să-şi ia de acasă apă, suc şi gustări.

Situația agenților economici care au licitat în urmă cu patru ani pentru a deschide spaţii de alimentaţie publică în Parcul Cornişa va fi decisă de la nivel central. Săptămâna trecută, au avut loc discuţii pe această temă la şedinţă organizată la Rădăuţi la care au participat reprezentanții ADR Nord-Est și cei ai Autorității de Management POR (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării, dar şi primari din zona Moldovei.

Primarul Cătălin Flutur a solicitat o derogare de la contractul de finanțare care stipulează că spațiile din parc nu trebuie să fie atribuite către terți. “Am informat pe toți cei care sunt importanți ca și actori în acest joc, AMPOR, discuțiile au fost și cu cei de la ADR Nord-Est și nu suntem singurii în această situaţie. La Craiova este o situație similară, iar Ministerul Dezvoltării și AMPOR vor da o soluție pentru toată lumea, probabil va fi transcris într-un act adițional la contract”, a declarat Cătălin Flutur.

Edilul a adăugat că solicitarea are sorţi de izbândă deoarece cele mai multe fonduri în realizarea zonei de agrement au fost alocate de la bugetul local. „Va fi acces pentru toată lumea. Agrement nu înseamnă nu numai plimbat sau înotat. Agrement înseamnă a servi o apă și o cafea, o gustare. Dacă ar fi fost un proiect cu 98% fonduri UE și doar 2% ale noastre cum a fost pietonalul, se putea lua în discuție această problemă. Dar fiind un proiect unde noi am pus mai mult de jumătate din finanţare, se va regla. Își doresc să trateze în mod unitar această problemă, că nu este numai Botoșaniul. Va fi o decizie unitară, pe care o așteptăm”, a concluzionat primarul municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.