I s-a făcut dor de soție și s-a apropiat de aceasta deși avea ordin de protecție emis împotriva sa

0
34

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce a încălcat ordinul de protecţie, el mergând la locuinţa soţiei sale, unde a făcut scandal şi a agresat-o pe femeie, deşi avea interdicţia de a se apropia la mai puţin de 150 de metri de aceasta.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunţat că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 41 de ani, din comuna Băluşeni, pentru încălcarea ordinului de proecţie, violenţă în familie, distrugere, ameninţare şi violare de domiciliu. 

“Din cercetări, a reieşit faptul că în perioada 25 – 29 noiembrie 2022, deşi era emis de către instanţa de judecată un ordin de protecţie pe numele său, având obligaţia de a păstra o distanţă de 150 de metri, faţă de soţia şi soacra sa, acesta s-ar fi deplasat în mod repetat la locuinţa celor două, unde ar fi provocat scandal, ar fi distrus bunuri şi ar fi agresat-o pe soţia sa”, a transmis IPJ Botoşani.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând să fie prezentat instanţei, miercuri, 30 noiembrie, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.