Hermannstadt – FC Botoșani 1-1. Cod galben de fotbal

0
44

Hermannstadt și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 1-1, o partidă care ar fi trebuit să se dispute ieri de la ora 17.30. Ceața de la Tg. Mureș l-a determinat pe arbitrul Andrei Chivulete să amâne startul meciului pentru astăzi la ora 14.00.

Meciul a fost unul slab, fără ritm și cu mari greșeli din partea ambelor echipe. Hermannstadt și FC Botoșani au arătat că nu întâmplător sunt pe locurile 13 și respectiv 12.

Prima ocazie a aparținut oaspeților, dar Chitoșcă nu reușește să-l surprindă pe goalkeeperul sibian. Același Chitoșcă trimite în plasa laterală, în minutul 23, după care Serediuc șutează de la 20 de metri mult pe lângă poarta apărată de Fraisl.

Jucătorii de la Hermannstadt încep mai bine partea secundă iar Blănaru are două șanse mari de gol. Prima dată, atacantul sibian a trecut de Chindriș, a șutat, Faisl respinge în bară după care prinde mingea. Un minut mai târziu, același Blănaru șutează la colțul lung dar Fraisl își salvează încă o dată echipa.

În minutul 61, arbitrul Andrei Chivulete arată punctul cu var, la o cădere în careu a lui Enriko Papa. Jonathan Rodriguez execută și marchează iar din minutul 63 FC Botoșani era în avantaj.

În minutul 77, gazdele reușesc egalarea. Tătar marchează din lovitură liberă de la 20 de metri, cu contribuția portarului Martin Fraisl. Trujic este aproape de a readuce pe FC Botoșani în avantaj dar trimite puțin peste poartă.

În minutul 90, Dumitriu are șansa de a aduce trei puncte formației sibiene dar Fraisl își salvează încă o dată echipa.

Hermannstadt: Căbuz – Company, C. Pîrvulescu, A. Dandea, Mijuskovic, Tătar – Serediuc, Dâlbea, L. Dumitriu – Blănaru, Tsoumou
Rezerve: Niga – I. Stoica, Acsinte, Pedro Moreira, Antonov, N’Kololo, Hergheligiu
Antrenor: Vasile Miriuţă

FC Botoşani: Fraisl – Patache, Miron, Chindriş, Chitoşcă – J. Rodriguez, Karaboue – Golofca, E. Papa, Fabbrini – M. Roman
Rezerve: E. Pap – Trujic, Brekalo, Ongenda, E. Florescu, Corban, Fulop
Antrenor: Costel Enache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.